Accident teribil în Neamț! O tânără de 25 de ani a murit după ce soțul ei a adormit la volan

Accident teribil în Neamț! O tânără de 25 de ani a murit după ce soțul ei a adormit la volan

Sfârșit trafic pentru o tânără în vârstă de 25 de ani din Vaslui. Și-a pierdut viața vineri, 17 noiembrie, într-un accident teribil, după ce soțul ei ar fi adormit la volan.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 04:00, pe DN 15, în localitatea Costişa din judeţul Neamţ.

O femeie a murit într-un accident, după ce soțul ei a adormit la volan

În urma accidentului care s-a produs în această dimineață în judeţul Neamţ, femeia a decedat, iar soţul său şi cei doi copii au fost răniţi.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 32 de ani, ar fi condus un autoturism, pe DN 15, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un podeţ”, a transmis Poliţia judeţeană Neamţ, notează stiripesurse.ro.

Bărbatul și cei doi copii, în vârstă de doi și șase ani, erau ieșiți din mașină în momentul în care echipele de salvare au ajuns la fața locului. Mama celor mici însă a fost găsită încarcerată și inconştientă, iar după a fost scoasă din autoturism, femeia de 25 de ani a fost declarată moartă.

În urma evenimentului rutier, poliţiştii au deschis un dosar care vizează infracţiuni de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)