Un accident rutier a avut loc miercuri, 03 aprilie, pe DN 19, între localităţile Negreşti-Oaş şi Oraşu Nou din Satu Mare, patru autoturisme fiind implicate.
Trei persoane au fost rănite în accidentul în care au fost implicate patru autoturisme, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că un conducător auto de 39 de ani, din Certeze, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul aflat în faţa sa, care la rândul său ar fi fost proiectat în alte două autovehicule aflate pe acelaşi sens de mers. Din producerea evenimentului, a rezultat rănirea conducătorului celui de-al doilea autoturism, un bărbat de 48 de ani, precum şi a altor doi bărbaţi, de 29 şi 36 de ani, pasageri ai aceluiaşi autoturism”, precizează sursa citată, conform Agerpres.
Toţi cei patru conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În acest context, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
La faţa locului s-a deplasat Detaşamentul de pompieri Negreşti Oaş o autospecială de stingere, un echipaj de prim ajutor, echipajul medical TIM dar şi o autosanitară B de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
Din fericire, nu au fost persoane încarcerate, conform sursei citate.