Accident produs în Botoșani de o mașină condusă de un copil de 12 ani. Două persoane au fost rănite în urma impactului
Un copil în vârstă de 12 ani a provocat duminică în localitatea Cătămărăşti Deal, un accident soldat cu rănirea a două persoane, după ce mama sa l-a lăsat în maşina cu motorul pornit împreună cu surioara lui de doar un an, informează Monitorul de Botoșani.
Polițiștii au întocmit dosar penal fără a ști însă pe cine să pună sub acuzare, întrucât nu este clar cum a ajuns băiatul să conducă mașina.
Accident în Botoșani cu un copil la volan
Incidentul a avut loc în localitatea Cătămărăști Deal, când un bărbat în vârstă 51 de ani care conducea un VW Touran s-a trezit brusc în față cu o Toyota CHR, ce a ieșit de pe acostamentul străzii și accelera înspre el, potrivit sursei citate.
Șoferul a frânat brusc și a tras de volan, dar nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul, în urma căruia s-au declanșat airbagurile și au fost răniți ușor atât bărbatul de la volan, cât și soția aflată în dreapta sa.
„Când ne-am dat jos am avut şocul să constatăm că de la volanul celeilalte maşini cobora un copil. Am aflat ulterior că avea 12 ani. Apoi mama lui a ieşit dintr-o curte din zonă ţipând”, a povestit femeia din maşina avariată.
Copilul de 12 ani susține că nu știe cum a ajuns pe scaunul șoferului
Mama copilului a declarat că a lăsat mașina cu motorul pornit, iar cel mai probabil, copilul ei de un an a atins din greșeală schimbătorul de viteză, ceea ce a făcut ca mașina să se miște, iar în acel moment băiatul de 12 ani a sărit pe locul șoferului pentru a o opri.
De asemenea, băiatul a declarat că nu știe cum a ajuns pe scaunul șoferului, cu toate că persoanele din mașina lovită au declarat că autoturismul accelera înspre ei.
Autoritățile ajunse la fața locului au deschis deja un dosar penal, însă fără a ști pe cine să pună sub acuzare în dosar, pentru început.
„În prezent se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis. Se fac cercetări pe faptă, pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc incidentul”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.