Accident pe DN7. Un autocamion condus de un cetățean sârb s-a răsturnat și a luat foc. În ce stadiu se află șoferul

Accident pe DN7. Un autocamion condus de un cetățean sârb s-a răsturnat și a luat foc. În ce stadiu se află șoferul
Sursa Foto: Facebook/ Poliția Română

Un accident s-a produs în noaptea de miercuri spre joi pe DN 7. Un autocamion condus de un șofer sârb s-a răsturnat și a luat foc. Circulația a fost blocată temporar între Pitești și Râmnicu Vâlcea.

Accidentul s-a produs în localitatea Drăganu

„Din verificările preliminare (…) s-a stabilit că un bărbat de 67 de ani, din Serbia, care conducea un ansamblu auto pe DN 7, din direcţia Vâlcea către Piteşti, (…) în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat într-o râpă în afara părţii carosabile. În urma accidentului, ansamblul auto a luat foc”, se precizează în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș a precizat că la fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, o autospecială cu modul de hidroperforare, două autospeciale de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat. Conform autortiăților, accidentul s-a produs în localitatea Drăganu.

Șoferul a fost rănit ușor

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la întregul ansamblu auto, potrivit AGERPRES.

Șoferul a fost evacuat din cabină, fiind rănit ușor. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă nu a rămas internat. Bărbatul a fost testat cu aparatul etiolest, însă rezultatul a fost negativ, semn că nu consumase alcool.

„Traficul rutier a fost blocat, pentru a permite echipajelor de pompieri să stingă incendiul”, se mai menţionează în comunicatul IPJ Argeş.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:45 - PSD: Susținem dreptul oricărei persoane de a alege și de a fi aleasă. CCR trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii doamnei Diana Șoșoacă
21:27 - Lucian Romașcanu, după declarația lui Florin Roman privind decizia CCR: PSD nu are nicio implicare în justiție. Când ai dileme și dificultăți să îți vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire
21:06 - Florin Roman (PNL): Eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorității PSD din CCR, este o făcătură marca PSD
20:46 - Diana Șoșoacă, după ce i-a fost anulată candidatura la prezidențiale: „Mă sună foarte mulți din Sfatul Înțelepților, mă sună generali din armată. Este timpul să acționăm”
20:10 - Elena Lasconi, „reacție la cald” după decizia CCR: „Interdicția de a candida dată Dianei Șoșoacă pare la prima vedere un vis împlinit pentru domnul Marcel Ciolacu” (VIDEO)
19:55 - Volodimir Zelenski spune că le va prezenta aliaților „Planul Victoriei” pentru „un final just al războiului cu Rusia”. Reuniune la Baza Ramstein din Germania
19:26 - CCR a anulat candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Decizia este definitivă
19:10 - Accident violent pe Valea Oltului. O tânără a murit și alte două persoane au fost rănite
18:51 - Horoscop Alina Bădic săptămâna 6 – 12 octombrie 2024. O conexiune specială cu elemente de destin (VIDEO)
18:44 - Îl va primi în sfârșit Mircea Cărtărescu?