O femeie și-a pierdut viața, duminică seară, după ce a fost călcată de tren la ieşirea din staţia CFR Dumbrăveni spre Mediaş, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, notează stirileprotv.ro.
„În această seară, în jurul orei 20,00, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Mediaş au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi fost accidentată mortal de un tren, la ieşirea din staţia CFR Dumbrăveni spre Mediaş. În zonă, a fost găsit cadavrul secţionat al unei persoane de sex feminin”, a transmis IPJ Sibiu.
În cauză a fost demarată o anchetă în vederea identificării persoanei și urmează să se stabilească împrejurările exacte care au dus la producerea acestei tragedii.
În urma unui apel la 112, la faţa locului au mai intervenit o ambulanţă de la Mediaş şi pompierii Punctului de Lucru Dumbrăveni.
„Pompierii împreună cu un echipaj SAJ şi poliţişti au acţionat pentru iluminarea zonei în vederea identificării persoanei în cauză. În urma verificărilor în teren a fost găsită o femeie care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a mai precizat şi ISU Sibiu.