Un autocar s-a răsturnat, în noaptea de miercuri spre joi, pe drumul E85, în comuna Forăști, județul Suceava. Evenimentul rutier a implicat șapte persoane, dintre care un bărbat de 48 de ani și un adolescent de 15 ani au fost răniți, relatează Știripesurse.ro.
Potrivit informațiilor furnizate de ISU Suceava, un miniautocar s-a răsturnat în afara drumului, pe drumul E85, în localitatea Roșiori, comuna Forăști, județul Suceava.
În momentul accidentului, în autocar se aflau șapte persoane, printre care și doi copii. Autoritățile au intervenit rapid pentru evaluarea stării victimelor.
După evaluare, s-a constatat că doi pasageri au suferit răni și au fost transportați la spital. Este vorba despre un bărbat de 48 de ani și un adolescent de 15 ani. Aceștia erau conștienți și cooperanți în momentul acordării asistenței medicale, potrivit sursei citate.
Celelalte persoane implicate în accident, care nu necesitau asistență medicală de urgență, au fost preluate de un alt autocar și transportate la destinație în siguranță.