Un grav accident a avut loc luni, 11 aprilie, pe DN 6, între localitățile Plugova și Mehadia. Şoferul unui TIR din Bulgaria şi pasagerul care se afla împreună cu el în cabină au murit, după ce autotrenul a intrat în coliziune cu un alt camion,
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, accidentul a avut loc în cursul nopţii de duminică spre luni, şoferul celuilalt TIR, înmatriculat în Turcia, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Oamenii legii precizează că accidentul a avut loc într-o curbă la dreapta, după ce şoferul din Bulgaria, în vârstă de 39 de ani, care se deplasa de la Orşova spre Caransebeş, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală stânga cu cabina şi partea laterală a camionului înmatriculat în Turcia.
„Din accident a rezultat decesul conducătorului auto bulgar şi a unui bărbat de 51 de ani, pasager în cabina aceluiaşi autotren. Şoferul celuilalt ansamblu de vehicule, cetăţean turc, a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu a consumat băuturi alcoolice. Acesta a fost transportat la spital pentru asistenţă şi îngrijiri medicale”, au explicat reprezentanții IPJ Caraș-Severin, citați de Agerpres.
Cele două victime au fost găsite încarcerate şi ulterior au fost declarate decedate de către echipajele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor în care s-a produs evenimentul, relatează Agerpres.