Accident grav pe DN 2K. O persoană a decedat după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un tractor

Publicat: 13 12. 2023, 08:33
Foto simbol: Captură

O persoană și-a pierdut viața miercuri dimineaţă, 13 decembrie, pe DN 2K, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs în localitatea Arbore, judeţul Suceava.

Autoturism, impact puternic cu un tractor

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2K, localitatea Arbore, județul Suceava, un autoturism a intrat în coliziune față-spate cu un tractor cu plug.

În urma impactului au rezultat 4 victime din autoturism, dintre care o persoană a decedat, iar celelalte 3 primesc îngrijiri medicale la fața locului”, a transmis Centrul Infotrafic.

Circulaţia rutieră se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiştilor.