Accident grav în Vaslui: Un copil de 13 ani a murit după ce a fost acroșat de o betonieră

Publicat: 31 05. 2023, 18:40
Sursa foto: Facebook

Un copil în vârstă de 13 ani a murit miercuri, 31 mai, după ce a fost accidentat pe DN 15D, pe raza comunei Ștefan cel Mare, potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.

Copilul a fost găsit în stare de inconștiență și cu multiple traumatisme

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, copilul a fost găsit inconștient și cu multiple traumatisme produse în urma accidentului rutier. Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, însă cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul.

Autoritățile au deschis un dosar de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

„Din primele informaţii se pare că minorul în vârstă de 13 ani, aflat cu bicicleta pe DN 15 D, ar fi fost acroşat de un autovehicul mare. În cauză au fost demarate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, Bogdan Gheorghiță, pentru Agerpres.

Șoferul betonierei l-ar fi acroșat pe copil cu bara și fără să își dea seama de acest lucru și-a continuat drumul, potrivit polițiștilor.