Accident grav în Vaslui: Două persoane decedate şi alte patru rănite. A fost activat planul roşu de intervenţie (VIDEO)
Un accident grav s-a produs luni seara, pe E 581, la Costeşti, în urma căruia două persoane au decedat şi alte patru au fost rănite, potrivit Agerpres.
Din păcate, printre victime se numără şi un minor, care a murit în urma impactului.
“Astăzi, 26 octombrie, a avut loc un accident rutier pe drumul european E 581 în zona intersecţiei cu drumul spre comuna Costeşti, localitatea Costeşti, fiind implicate trei autoturisme. În acest moment sunt două persoane decedate, iar alte patru persoane vor fi transportate la Spitalul Judeţean Vaslui”, se arată într-o informare a Prefecturii.
Potrvit Prefecturii Vaslui, s-a activat planul roşu de intervenţie în urma accidentului.
„Se intervine cu o autospecială pentru descarcerare grea, două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare, patru ambulanţe tip B2 (EPA) şi o ambulanţă tip C1 (TIM)”, a precizat ISU Vaslui.
Accident grav în Vaslui: două persoane decedate şi alte patru rănite. A fost activat planul roşu de intervenţie (VIDEO)