Accident grav în Timiș! O autoutilitară și un autoturism s-au izbit pe DN6 / Opt persoane au fost transportate la spital

Accident grav în Timiș! O autoutilitară și un autoturism s-au izbit pe DN6 / Opt persoane au fost transportate la spital
Sursa Foto: Facebook/ Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Accident între un autoturism și o autoutilitară în Timiș, pe DN6. Opt persoane au fost rănite vineri, 22 septembrie, și au fost transportate la spital pentru servicii medicale de specialitate.

Opt persoane au ajuns la spital, în urma unui accident între o autoutilitară și un autoturism

„O femeie, în vârstă de 42 de ani, a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Timişoara, spre Biled, iar la un moment dat a efectuat viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de către un bărbat, în vârstă de 24 de ani, care circula în acelaşi sens de mers şi era angajat în efectuarea unei depăşiri regulamentare. În urma evenimentului au rezultat 8 victime”, precizează IPJ Timiş.

Vorbim despre o șoferiță, în vârstă de 42 de ani, și conducătorul autoutilitarei, în vârstă de 24 de ani și șase pasageri ai acestuia. Victimele au vârste cuprinse între 28 și 54 de ani.

Toate victimele accidentului au fost transportate la spital, potrivit Adevărul.

Șoferii implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`