Accident grav în Suceava! Un bărbat a murit, după ce un șofer de 23 de ani a spulberat mașina în care se afla alături de soția sa

Publicat: 07 09. 2023, 18:43
Actualizat: 07 09. 2023, 18:43
Sursa Foto: Facebook/ Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Un bărbat în vârstă de 78 de ani a murit și o femeie a fost grav rănită, în urma unui accident rutier în Suceava. Mașina în care se aflau a fost acroșată lateral de un șofer de 23 ani, care se afla în depășire miercuri, 6 septembrie, pe DJ 179 F, pe raza comunei Frătăuții Vechi.

Un bărbat a murit într-un cumplit accident rutier, în Suceava

Șoferul în vârstă de 23 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Audi, a intrat în depășire fără se să asigure. În acel moment a izbit mașina în care erau cei doi soți care vira la stânga. Ulterior, autoturismul celor doi a ricoșat într-un gard, fiind spulberată.

Decesul bărbatului în vârstă de 78 de ani a fost constatat la spital. Soția acestuia este în stare gravă.

Cei doi soți au rămas încarcerați în autoturism până la sosirea pompierilor.

Tânărul șofer a suferit câteva răni. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, scrie Observator.

Acum, șoferul de 23 de ani este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar miercuri seară a fost reținut în arest, pentru 24 de ore.