Accident grav de ATV, în Brașov: O tânără de 20 de ani a murit, iar cealaltă victimă este intubată şi ventilată mecanic

Accident grav de ATV, în Brașov: O tânără de 20 de ani a murit, iar cealaltă victimă este intubată şi ventilată mecanic
Sursa Captură foto

O fată de 20 de ani a murit după ce ATV-ul pe care se afla împreună cu un alt tânăr s-a izbit violent într-un stâlp și s-a răsturnat. Accidentul a avut loc joi după-amiaza, pe un drum județean din Brașov, scrie news.ro.

Accident grav cu 2 victime în Brașov. O tânără de 20 de ani a murit

Polițiștii din Făgăraș au fost sesizați că pe DJ 104A, pe raza localității Drăguș, județul Brașov, a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un ATV pe care se aflau două persoane ar fi lovit un stâlp electric din beton, după care s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă, potrivit sursei citate.

„În urma evenimentului au rezultat 2 victime, dintre care una inconştientă. La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD tip B, o ambulanţă SAJ şi o autospecială cu apă şi spumă cu modul de descarcerare”, a transmis ISU Braşov.

Persoana de sex feminin în vârstă de 20 de ani, care era inconștientă, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată.

Cea de a doua persoană este intubată și ventilată mecanic, are o suspiciune de fractură craniană și a fost transportată la UPU Sibiu, au declarat cadrele medicale.

„Este vorba de o persoană de sex masculin în vârstă de 19 ani”, a precizat reprezentantul ISU Brașov.

ATV-ul ar fi lovit un stâlp electric din beton

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că ATV-ul ar fi lovit un stâlp electric din beton, după care s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, a precizat reprezentantul IPJ Brașov.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)