Accident de motocicletă grav în București! Un tânăr de 29 de ani a decedat în urma impactului
În jurul orei 22:00 a avut loc un accident de circulație pe Splaiul Unirii, din București. Accidentul s-a soldat cu moartea unui tânăr în vârstă de 29 de ani care conducea o motocicletă. În incident nu au fost implicate și alte vehicule.
Tânărul a decedat din cauza impactului
Primele informații despre accident arată că nu a mai fost implicat niciun alt vehicul în incident. Tânărul motociclist ar fi pierdut controlul direcției în timp ce se afla pe Splaiul Unirii din București, pe sensul de mers dintre Piața Unirii către Bulevardul Mărășești.
Autoritățile formate din agenți din cadrul Brigăzii Rutiere de Poliție, cât și din echipaje SMURD au încercat să îl salveze pe tânărul în vârstă de 29 de ani, însă, din păcate, nicio persoană prezentă nu a putut să îl salveze, potrivit b365.ro.
În urma impactului, tânărul a suferit leziuni incompatibile cu viața și a decedat pe loc.