Cele mai sofisticate, grațioase și jucăușe pisici s-au întrecut, weekend-ul acesta, la cel mai mare concurs de frumusețe felină din România.
Parterul Sălii Palatului a părut neîncăpător pentru cei care s-au înghesuit să admire cele 200 de pisici înscrise în competiție.
El Ross, un Main Coon în vârstă de trei ani, aparținând celei mai remarcabile rase de pisici domestice, a fost cel mai premiat participant la competiție. După cum era de așteptat, a triumfat cu veneratul premiu „Best of Best”, considerat echivalent cu „Oscarul pisicilor”. Pedigree-ul lui El Ross se întinde pe patru generații, strămoșii săi fiind campioni supremi la această rasă.
„El Ross a participat la ceva concursuri până acum și nu doar în România, și în străinătate, și cu rezultate foarte bune. A fost și în Grecia și în Ungaria, în Bulgaria, unde tot așa, a fost declarat de cele mai multe ori motanul cel mai frumos din categoria lui”, a declarat Ian Pancp, stăpânul lui El Ross, potrivit ProTV.
Uranus este un junior de trei luni și a mers pentru prima dată la o competiție. Cu toate acestea s-a purtat exemplar la arbitraj. În unele momente, micile feline au devenit stresate, iar arbitrilor le-a fost greu să le evalueze.
„Au nevoie de un minim de atenție, produse de calitate și multă iubire”, a declarat stăpână lui Uranus
Un juriu internațional a stabilit cine merge pe podium, după criterii riguroase.
„În fiecare grupă sunt anumite rase, împărțite după criteriile anatomice ale pisicilor, iar fiecare rasă are, la rândul ei, un standard de puncte, care se atribuie fiecărei părți: cap, coadă, ochi, este descrisă poziția, lungimea”, a declarat Adrian Dragotă, arbitru felin.
Iubitorii de animale au venit în număr mare să admire pisicile, iar cei mai încântați au fost copiii.
La eveniment a fost și un stand dedicat adopțiilor. Cei care au dorit să schimbe destinul unei pisici și să capete un companion iubitor, au plecat cu câte o pisicuță direct acasă.