840 de baxuri cu țigarete identificate într-o remorcă aflată pe partea carosabilă în Dolj. Șoferul a fost reținut

Publicat: 29 11. 2022, 12:21
840 de baxuri cu țigarete identificate într-o remorcă aflată pe partea carosabilă în Dolj. Șoferul a fost reținut. Foto: Facebook/Politia de Frontiera Romana

Poliţiştii de frontieră din Dolj au descoperit 8,4 milioane de ţigarete fără marcaje fiscale, în valoare de peste 1.400.000 de euro, într-o remorcă frigorifică, fără numere de înmatriculare, oprită pe partea carosabilă în localitatea Seaca de Câmp, din Dolj.

Ţigările, camionul şi remorca frigorifică au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor şi lăsate în custodia Biroului Vamal Slatina.

Au fost identificate 840 de baxuri cu țigarete

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj au executat în zona de competenţă o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere, în urma căreia, pe raza localităţii Seaca de Câmp, au identificat o remorcă frigorifică fără numere de înmatriculare, oprită pe partea carosabilă. Poliţiştii de frontieră au monitorizat zona, iar câteva ore mai târziu a sosit un bărbat la volanul unui cap tractor, care a încercat să cupleze remorca. Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit şi au legitimat şoferul, stabilind că este un cetăţean român. Întrebat cu privire la încărcătură, bărbatul a declarat că transportă produse de panificaţie congelate. Poliţiştii de frontieră au deschis semiremorca şi au constatat că aceasta era încărcată cu europaleţi care conţineau baxuri cu ţigări, fără banderolă fiscală”, se menţionează într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră, potrivit Digi24.

În urma controlului, poliţiştii de frontieră au stabilit că în interior se aflau 840 de baxuri ce conţineau cantitatea totală de 8,4 milioane de ţigarete fără marcaje fiscale. Ţigările, în valoare totală de peste 1.400.000 de euro, camionul şi remorca frigorifică au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor şi lăsate în custodia Biroului Vamal Slatina.

Ce spun anchetatorii

Poliţiştii de frontieră, împreună cu poliţiştii din cadrul IPJ Dolj – SICE efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată în acest caz. Totodată, faţă de șofer a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Aceasta este a doua captură masivă de ţigări de contrabandă din ultimele zile. Anterior, în data de 26 noiembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi au descoperit, în localitatea Malovăţ, într-un ansamblu de autovehicule format din cap tractor şi semiremorcă, 555.000 de pachete de ţigări fără marcaje fiscale, în valoare totală de 1.500.000 de euro.