53 de pensionari au participat duminică, 24 ianuarie, la o petrecere privată, organizată în București. În incinta localului, organele legii au descoperit că invitații nu respectau normele sanitare impuse în contextul pandemiei, așa că petrecăreții vârsnici, dar și patronul restaurantului au fost amendați.
Polițiștii Sectiei 21 din București au fost sesizați în cursul zilei de duminică, cu privire la o petrecere ce avea loc într-un restaurant din Capitală. Evenimentul a fost anunțat de către vecinii din zonă, scrie Antena3.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, alături de jandarmi. Aceștia au sesizat că în incinta localului din strada Dezrobirii, din Sectorul 6, se aflatu 53 de persoane, cei mai mulți dintre ei vârstinici, pensionari, dar și patronul localului.
Toți participanții au fost amendați, conform Legii 55/2020, iar valoarea sancțiunilor contravenționale ajunge la 28.000 de lei. Totodată, polițiștii au evacuat locația, obigându-i pe invitați să încheie petrecerea mult mai repede.