Cei cinci tineri din Bacău care au sechestrat, bătut și abuzat sexual un alt băiat până când acesta a murit, au primit pedepse totale de 100 de ani de închisoare.
Podepsele pronunțate de judecătorii Tribunalului din Bacău au fost cuprinse între 16 și 23 de ani, pentru infracțiunile de lipsire de libertate, viol şi omor calificat.
Cei cinci au făcut deja apel deciziei, ceea ce înseamnă că instanța Curții de Apel Bacău va decide pedepsele finale.
Pe 1 august 2020, Alexandru Cocu, Vlăduţ Mărăscu, Florin Mirel Trăistaru, Gelu Adrian Cocu şi Cătălin Păduraru, s-au adunat la o petrecere în casa unuia dintre ei.
După ce au consumat toată băutura, aceștia au rugat un taximetrist să le cumpere alcool și tutun în plus.
Taximetristul în cauză transporta deja un tânăr de 27 de ani care făcea autostopul în încercarea de a ajunge acasă.
Tânărul transportat de taximetrist a refuzat invitația agresorilor de a se alătura petrecerii. Drept „pedeapsă”, aceștia l-au scos cu forța din mașină și au început să îl ia la palme.
„Din declaraţiile date de către inculpaţi rezultă că victima ar fi încercat să părăsească locuinţa de mai multe ori, dar a fost oprită de fiecare dată şi lovită ulterior de către inculpaţi”, spun anchetatorii.
Într-un final, victima reușise să scape, dar a fost prinsă de agresori în cele din urmă. Unul dintre cei cinci condamnați i-a aplicat o lovitură de picior care l-a trântit înconștient la pământ pe băiat.
Deși inițial l-au aruncat într-un șanț din apropiere, agresorii s-au răzgândit și l-au cărat pe băiat înapoi în casă.
Sperietura lor a apărut în momentul în care victima nu mai dădea deloc semne de viață, nici după ce l-au stropit cu apă. În momentul în care băiatul a început să vorbească și să deschidă ochii, deși nu era conștient, aceștia s-au relaxat și au început iarăși să danseze.
Cătălin Păduraru, cel care a primit și cea mai mare pedeapsă, s-a decis după 7 ore să îl ducă afară pe băiat. Acesta l-a abandonat într-un lan de porumb, nu înainte să îl violeze.