Zinedine Zidane a semnat cu Real Madrid până în 2018, pentru un salariu anual de 7 milioane de euro
Potrivit presei din Spania, Zinedine Zidane, ar fi semnat un contract cu echipa de fotbal Real Madrid până în vara anului 2018, și va rămâne, de asemenea, antrenor principal. Anunțul a fost dat de cotidianul spaniol Marca.
Până acum, Real a câștigat cu Zidane pe bancă 3 meciuri și a făcut un egal, neavând nicio înfrângere. Golaverajul în aceste meciuri este unul destul de uriaș, „galacticii” având 17 goluri înscrise și doar două primite.
Rezultatele l-au convins pe președintele Florentino Perez, acesta oferindu-i un contract până în 2018 lui Zidane. Inițial, acesta semnase un contract provizoriu, până în vara anului 2016, urmând ca apoi să se discute dacă rămâne pe banca „galacticilor” sau nu.
Potrivit jurnaliștilor spanioli, Zidane ar urma să primească un salariu de 7 milioane de euro pe an.
Zinedine Zidane este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni jucători de fotbal ai tuturor timpurilor, acesta fiind cunoscut pentru evoluțiile sale la echipa națională a Franței, la Juventus Torino și la Real Madrid.
Acesta a obținut cu echipa Realului șase trofee: La Liga (2003), Supercupa Spaniei (2001, 2003), Champions League (2002), Supercupa Europei (2002) și Cupa Intercontinentală (2002).