Parisul va desfășura 35.000 de ofițeri de poliție pentru fiecare zi a Jocurilor Olimpice, care vor începe vineri și se vor încheia pe 11 august, iar vârful va fi atins chiar la ceremonia de deschidere, când efectivele polițienești vor însuma 45.000. În plus, la operațiunile de securitate din regiunea Parisului iau parte 10.000 de soldați, potrivit abcnews.com.go.
Ministrul de interne al Franței a anunțat în această săptămână că pentru circa 1.000 de persoane suspectate de implicare în ingerințe externe a fost interzisă participarea la Jocurile Olimpice, una dintre provocările de securitate cu care se confruntă autoritățile franceze în încercarea de a garanta siguranța sportivilor și a fanilor.
A fost verificat trecutul pentru în jur de un milion de voluntari olimpici, lucrători și alți oameni implicați în desfășurarea Jocurilor Olimpice, precum și pentru cei care solicită acces în cea mai controlată zonă a Parisului – pe malurile fluviului Sena – înaintea ceremoniei de deschidere care se va desfășura vineri acolo.
Controalele au dus la interzicerea participării pentru aproximativ 5.000 de oameni, a precizat ministrul francez al afacerilor interne, Gerald Darmanin.
„Există 1.000 de oameni pe care îi suspectăm de ingerințe străine – putem spune spionaj”, a adăugat oficialul.
Pe lângă zecile de mii de forțe de aplicare a legii pe care le-a desfășurat pentru a asigura buna desfășurare a Jocurilor Olimpice, Franța beneficiază și de ajutorul a peste 40 de țări, care au trimis în total cel puțin 1.900 de polițiști.
„Bineînțeles, suntem deosebit de protectori cu echipa ucraineană, care este în mod evident sub o amenințare considerabilă”, a adăugat Gerald Darmanin.
Anterior, ministrul francez al afacerilor interne anunțase că sportivii israelieni sunt protejați 24 de ore din 24 de unitatea polițienească de elită GIGN, care se ocupă cu zona antitero și cu protecția oficialilor guvernamentali.