WTA, înainte de Rogers Cup: Simona Halep, mai bună decât Serena Williams?

Publicat: 07 08. 2015, 11:46
Foto: sport.ro

Site-ul WTA a adunat câteva motive pentru care tenismena română Simona Halep și americanca Serena Williams au dreptul să se considere cele mai bune jucătoare pe hardcourt din acest an.

Este precizat faptul că Rogers Cup ar putea fi o revanșă pentru Halep care a mai întâlnit-o pe sportiva americană, dar nu a reușit să o învingă.

Astfel, printre motivele pentru care Halep ar merita să câștige se numără faptul că a câștigat cele mai multe meciuri pe hardcourt în acest an – 24 de victorii și 3 înfrângeri, a câștigat cele mai multe turnee pe hardcourt din acest sezon – la Shenzhen, Dubai și Indian Wells, dar și că a fost aproape de a o învinge pe Williams, în semifinalele de la Miami.

În schimb, Williams este neînvinsă pe hard în acest an – 17 victorii, a câștigat două dintre cele mai important turnee pe hard în acest an – Australian Open și Miami, acolo unde a învins-o pe Halep în singura întâlnire hard din acest an.

Tot pe site poate fi votată una dintre sportive drept cea mai bună jucătoare de pe hardcourt.