Victorie românească la Toronto. Horia Tecău și Florin Mergea, în semifinalele competiției
Florin Mergea și Horia Tecău s-au calificat în semifinalele turneului de la Toronto după ce i-au învins pe frații Bryan, deținătorii titlului.
Românii i-au bătut în două seturi, scor 6-3, 6-3 și merg mai departe în penultimul act al competiției.
Mergea și Tecău au avut nevoie de 57 de minute pentru a trece de frații Bryan.
Pentru calificare, cei doi au câștigat un cec în valoare de 59,510 de dolari şi 360 de puncte ATP.
Acest turneu poate fi considerat o pregătire înaintea plecării spre Rio, acolo unde Mergea și Tecău vor face pereche la Jocurile Olimpice.