Simona Halep a învins-o pe Katerina Kozlova și s-a CALIFICAT în optimi la Indian Wells

Publicat: 10 03. 2019, 22:25
Foto: Simona Halep / Facebook

Simona Halep a învins-o pe Katerina Kozlova în minimum de seturi, duminică seara, după o oră și 47 de minute de joc.

Românca a reușit o victorie în două seturi, 7-6, 7-5.

Astfel, jucătoarea de tenis s-a calificat în optimile de finală la Indian Wells 2019.

”Vă mulțumesc tuturor că ați venit și m-ați încurajat. E o atmosferă frumoasă aici și datorită vouă am reușt să lupt și să câștig jocul.

Sunt întotdeauna emoționată când joc pe aceste arene mari. Vreau întotdeauna să joc mai bine. Nu mai jucasem împotriva ei. Nu mi-a fost ușor să îmi găsesc ritmul. Nu a fost ușor. Bine că am câștigat meciul în două seturi”, a spus Halep, la finalul meciului.

În optimile de la Indian Wells, Halep se va duela cu învingătoarea dintre Jelena Ostapenko și Marketa Vondrousova.