Victor Hănescu face declarații UIMITOARE despre Roger Federer: Îl salută și pe omul care face curat în vestiar (FOTO)
Fostul tenismen român, Victor Hănescu a avut câteva întâlniri memorabile pe teren alături de Roger Federer.
Hănescu are doar cuvinte de laudă la adresa tenismenului elvețian. Alți jucători de tenis nu sunt atât de deschiși și prietenoși precum Federer. Unii sunt chiar aroganți și distanți. Elvețianul în schimb are o atitudine respectuoasă indiferent cu cine vorbește.
„Este un tip foarte deschis, educat, salută pe toată lumea. Ca să îți dau un exemplu, îl salută și pe omul care face curat în vestiar. Nu se supară dacă îl abordezi. E campion și pe teren, dar și în afara lui" a declarat Hănescu.
Fostul tenismen nu a rămas indiferent nici la meciul fabulos făcut de Federer la Australian Open împotriva lui Nadal.
„A fost un meci foarte echilibrat, mai ales în ultimul set. Partea mentală a contat. Mă uitam la meci cu niște prieteni și i-am întrebat dacă ei cred că Federer consideră că meciul este pierdut, în setul 5, când Nadal avea break în față. Echipa lui Federer a făcut o treabă bună, s-a văzut că Roger a venit superpregătit la Melbourne. Cu reverul a dat mai bine, a lucrat serios. S-a pregătit excelent în pauza competițională. A părut că a pregătit special acest turneu. După cum a spus chiar Federer, nici el nu mai credea că poate câștiga”, a completat Hănescu, potrivitziare.com.