Victor Hănescu a urcat 13 poziții în clasamentul ATP

Publicat: 14 04. 2014, 12:05

Tenismanul Victor Hănescu a urcat 13 poziţii, de pe locul 89 pe locul 76, cu 661 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, informează atpworldtour.com.

Jucătorul Adrian Ungur se menţine pe locul 118, cu 517 puncte, în timp ce Marius Copil a urcat două locuri, până pe 165, cu 326 de puncte.

Primii zece jucători de simplu sunt următorii:

1. Rafael Nadal (Spania) 13.730 de puncte
2. Novak Djokovici (Serbia) 11.680
3. Stanislas Wawrinka (Elveţia) 5.760
4. Roger Federer (Elveţia) 5.355
5. Tomas Berdych (Cehia) 4.720
6. David Ferrer (Spania) 4.640
7. Juan Martin Del Potro (Argentina) 4.260
8. Andy Murray (Marea Britanie) 4.040
9. Richard Gasquet (Franţa) 2.635
10. Milos Raonici (Canada) 2.580.