Vicecampioana Mihaela Cambei s-a întors acasă, la Onești. Cum a fost primită. „Am făcut un efort”

Publicat: 20 08. 2024, 08:23
Sursa foto: Captură Video - TVRSport / Facebook

Mihaela Cambei, vicecampioana care a obținut prima medalie olimpică la haltere feminin din istoria României, s-a întors acasă, în Onești. Sportiva a fost primită ca o eroină, iar sute de persoane au ieșit în stradă să o aplaude.

Cambei a fost întâmpinată de sute de localnici

Sute de localnici și sportivi de la CSM Oneșt, clubul unde este legitimată, au ieșit în stradă pentru a o aplauda pe campioană, care a fost vizibil emoționată pe toată durata ceremoniei, potrivit Știrile ProTv. 

„Emoţiile încă nu s-au terminat pentru că se ţin lanţ din cauza surprizelor. Cred că abia după 1 o să mă simt şi eu eliberată”, a transmis Mihaela Cambei. Emoționați au fost și părinții campioanei. „Am avut, vai Doamne. Pentru orice părinte ar fi greu”, a afirmat Florin Cambei, tatăl sportivei.

Sportiva și-a făcut apariția pe străzile din Onești, într-o mașină retro, decapotabilă, iar drumul i-a fost deschis de către Poliția Locală.

Ce planuri are Mihaela Cambei pentru vacanță

„În primul rând o să stau cu familia după care o să merg la pescuit cu familia şi cam asta e relaxarea mea”, a afirmat sportiva.

Ajunsă acasă, Mihaela Cambei se poate bucura de preparatele preferate, pe care mama sa i le-a gătit. „Cartofi prăjiţi şi ciorba ei pe care o facem tot timpul în familie”, a spus mama sportivei fiind întrebată care sunt primele pofte pe care o să i le facă fiicei sale.

Antrenorii și sportivii de la CSM Onești au întâmpinat-o pe Cambei cu flori, iar pentru cei mici, Mihaela a devenit un idol.

„Am făcut un efort. Eram în concediu la mare şi a trebuit să plec de dimineaţă să ajung aici şi după această ceremonie mă voi întoarce înapoi. Mihaela este ca şi copilul meu pentru că eu am descoperit-o”, a povestit Cristina Maftei, antrenoarea sportivei.

„Este o medalie extraordinară care vine după mulţi ani de aşteptare”, a transmis Alexandru Pădure, preşedintele Federaţiei Române de Haltere.