Vicecampioana ultimului sezon la handbal şi totodată reprezentanta României la sferturile de finală ale Cupei Cupelor este incapabilă să mai continue competiţia, notează Evenimentul Zilei.
Criza financiară se pare că a ajuns şi în hanbalul românesc, făcând ca echipe din acest sport precum Steaua şi Dinamo să se zbată din cauza lipsei banilor.
Gligore Czari, antrenorul echipei reşiţene a făcut publică, miecuri, vestea că formaţia de handbal se retrage.
„Din păcate, vestea proastă de care ne temeam cu toţii am aflat-o acum, după şedinţa conducerii. De astăzi (n.r. – ieri) echipa UCM Reşiţa se desfiinţează! Speram cu toţii să nu fie adevărat, dar preşedintele Adrian Chebuţiu a venit şi ne-a dat vestea. Bănuiesc că s-au purtat discuţii şi cu autorităţile locale pentru preluarea echipei, dar se pare că nu s-a ajuns la nicio înţelegere, de vreme ce am fost anunţaţi de desfiinţare. Suntem calificaţi în sferturile de finală ale Cupei Cupelor, aşa că vor urma amenzi şi doi ani de suspendare pentru neparticiparea în continuare la această competiţie. Se pare însă că acestea sunt amănunte asumate”, a spus Czari, citat de sursa precizată.
Potrivit cotidianului Evenimentul Zilei preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a afirmat că nu a primit nicio înştiinţare în legătură cu desfiinţarea echipei.
„Deocamdată nu am primit nicio adresă oficială prin care cei de la Reşiţa să solicite retragerea din campionat. Am auzit însă de situaţia lor şi federaţia va încerca să găsească soluţii pentru ca această echipă să-şi continue activitatea până la finalul sezonului (…) Este o ruşine pentru handbalul românesc”, a declarat Cristian Gaţu.
Echipa de handbal UCM Reşiţa a fost înfiinţată în 2004. În 2009 şi în 2010, echipa a terminat campionatul intern pe locul doi, iar în 2011 a reuşit să câştige Cupa României.