Veste bună pentru suporteri. Metroul va fi prelungit cu două ore în vederea meciului din Cupa României dintre Steaua și Dinamo
Veste bună pentru suporterii care vor merge miercuri la meciul din Cupa României dintre Steaua și Dinamo.
Metrorex a anunțat că va prelungi programul trenurilor cu două ore pentru a veni în spijinul fanilor, potrivit unui comunicat de presă.
Ultimele trenuri vor pleca de la capăt de magistrală la ora 1.00 pe liniile M1, M2, M3 și la 01.45 pe linia M4.
Meciul dintre Steaua și Dinamo va începe la ora 21.30 și se va juca pe Național Arena. În partida tur, scorul a fost egal, 0-0.
La partida din semifinalele Cupei României sunt așteptați aproximativ 30.000 de suporteri, "câinii" vor fi susținuți de aproape 7.500 de fani.