Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a dat explicații față de motivul pentru care echipa lui Gigi Becali nu a putut închiria stadionul Ghencea.
FCSB a încercat să joace pe Ghencea meciul cu CFR Cluj, din ultima etapă din acest sezon, însă cererea lor a fost refuzată.
„FCSB, ca să joace în Ghencea, ar fi trebuit să nu facă presiuni prin mass-media sau să-l înjure pe ministrul Apărării Naționale. Trebuia să încerce să facă o cerere la Minister, care ar fi însemnat o hotărâre de Guvern, pentru că Steaua este o unitate militară, fiind proprietatea Ministerului Apărării. Trebuia făcută o hotărâre de Guvern. Dura mai mult. Dacă făcea din timp, poate se aproba acest lucru în ședința de guvern”, a spus Dîncu la Euronews.
„Am câteva echipe cu care țin. Prima și cea mai veche iubire a mea este, din păcate, un eșec fotbalistic în acest moment, Dinamo București. Sufăr când mă uit la cea a mai rămas din Dinamo. Evident că iubesc echipa din Bistrița, Gloria, pentru că acolo m-am născut. Dar și echipele din Cluj. Am fost mai apropiat de echipa CFR Cluj, care a făcut performanță internațională și mie îmi place să premiez excelența” a spus Vasile Dîncu.
Gigi Becali a oferit mai multe declarații dure către CSA Steaua și Vasile Dâncu.
„Zice că e stadionul poporului, poporul este al lui Dîncu. Tot poporul este al lui Dîncu. El, Dîncu, e al lui, el i-a născut, și poporul, și stadionul. Îți dai seama el, marele filosof și sociolog. Unde ai văzut, mă, echipă care să fie a poporului? Tu nu faci ca poporul, domnule Dîncu” .
„Poporul vrea să joace FCSB acolo, măi, Dîncule. Poporul vrea să respecte legea, tu nu vrei. Mie îmi plăcea de el, dar acum am văzut duplicitatea lui. Și-a dat arama pe față. Cum să nu aibă putere de decizie? Dacă tu, ca ministru, nu poți să dai un stadion care e al poporului, ce putere mai ai tu?”
„Am trimis ofertă scrisă, cu executor judecătoresc, și am spus așa: «nu aveți grilă? Dacă nu, vă dăm dublul grilei de la Arena Națională, de 23.000 de euro, adică 46.000». Le-am dat și grila de la Giulești, le dăm triplu față de Giulești. Am trimis și la ministrul Apărării, și la club, cu executor judecătoresc. Le-am cerut să dea răspunsul în 5 zile. Dacă nu, plângeri penale și cu asta basta. Clar, abuz în serviciu”, a spus Gigi Becali, conform gsp.ro.