VAR și amar de noi! Momentele care fac înconjurul lumii după FCSB – FCU Craiova

VAR și amar de noi! Momentele care fac înconjurul lumii după FCSB - FCU Craiova
Foto: Captură Twitter Out Of Context Football

FCSB a primit pe teren propriu vizita celor de la FCU Craiova în etapa a 3-a din Superligă, iar sistemul de arbitraj video a fost „vedeta serii”.

Proaspăt introdus în campionatul românesc, VAR a ajutat la dictarea ununi penalty pentru formația olteană, însă momentele care au precedat intervenția fac înconjurul lumii.

VAR faultează fotbalul românesc

În repriza a doua a întâlnirii de pe Arena Națională, la un corner al celor de la FCU, Dawa a avut o intervenție în careu asupra lui Duarte. „Centralul” Adrian Cojocaru nu a fluierat din prima lovitură de la punctul cu var și a fost chemat la marginea terenului de cei din camera VAR pentru a analiza faza.

Odată ajuns în dreptul monitorului, arbitrul a fost nevoit să aștepte câteva secunde până ca faza să fie redată. Ulterior, a venit o reluare slabă, care nu l-a putut edifica asupra faultului din careu. Incertitudinea a continuat la București, arbitrul Cojocaru văzând la un moment dat chiar imagini cu el în camera VAR, care transmitea cadre în timp real, în loc să redea faultul petrecut în careul lui Târnovanu.

Până la urmă, Cojocaru s-a putut lămuri și a întors faza, punând mingea la punctul cu var, acolo unde Compagno a transformat pentru 1-1, stabilind scorul final al întâlnirii.

Val de ironii după deficiențele sistemului VAR

Deficiențele sistemului de arbitraj video au fost ironizate ulterior pe Twitter, acolo unde reacții din întreaga lume nu au întârziat să apară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)