Usain Bolt a mai doborât un record la Jocurile Olimpice, în cursa de 4×100 de metri.
Alături de ceilalţi trei jamaicani din echipa sa, alergătorul a adus încă o medalie de aur pentru ţara sa la Londra.
Ştafeta jamaicană de 4×100 de metri a devenit prima din istorie care reuşeşte un timp sub 37 de secunde, mai exact: 36,84 secunde.
Spre deosebire de cursa de 200 de metri, unde a încetinit în ultima parte, Bolt a tras tare pe final, fiind decis să bată recordul lumii. Vechiul record le aparţinea tot jamaicanilor, fiind stabilit la Mondialele de la Daegu din 2011.
Pe podium au mai urcat reprezentanţii Statelor Unite şi cei ai statului Trinidad Tobago.
Usain Bolt a cucerit la olimpiada de anul acesta 3 medalii de aur, la probele de 100, 200 de metri şi şi şi-a egalat astfel performanţa de la olimpiada din 2008.