Unul dintre cei şapte oficiali ai FIFA reținuți în Zurich pentru fapte de corupție, a fost extrădat la New York

Unul dintre cei şapte oficiali ai FIFA reținuți în Zurich pentru fapte de corupție, a fost extrădat la New York
Foto: reuters.com

Unul dintre cei şapte oficiali ai FIFA care au fost reţinuţi, la 27 mai, la Zurich, a fost extrădat, miercuri, în Statele Unite, au precizat reprezentanţi ai justiţiei elveţiene, care nu au dorit să dezvăluie identitatea acestuia, relatează Reuters.

Acesta a fost escortat la New York de trei polițiști și ar fi acceptat să fie extrădat pentru a răspunde acuzaţiilor de corupţie. Oficialul extrădat ar fi Jeffrey Webb, fost vicepreşedinte al FIFA şi preşedinte al CONCACAF, potrivit surselor Reuters.

FIFA se confruntă cu un uriaş scandal de corupţie, după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA, care sunt cercetați pentru luare de mită şi primirea de alte foloase, de la începutul anilor 1990 şi până în prezent, totalizând peste 150 de milioane de dolari. Acţiunile lor ilegale ar avea legătură cu unele turnee de fotbal din America Latină.

În acest caz, şapte oficiali ai forului mondial au fost reţinuţi, la 27 mai, la Zurich, la solicitarea Departamentului de Justiţie al SUA, în legătură cu fapte de corupţie: Jeffrey Webb (Marea Britanie), vicepreşedinte al FIFA şi preşedinte al CONCACAF, Eduardo Li (Costa Rica), viitor membru al Comitetului Executiv al FIFA, Julio Rocha, însărcinat cu dezvoltarea FIFA, Costas Takkas (Marea Britanie), ataşat la cabinetul preşedintelui CONCACAF, Eugenio Figueredo (Uruguay), vicepreşedinte al FIFA, Rafael Esquivel (Venezuela), membru al CONMEBOL, şi Jose Maria Marin (Brazilia), membru al Comitetului de organizare al FIFA pentru JO.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card