Un star de la Bayern riscă până la 3 ani de închisoare din cauză că a fugit de la locul accidentului pe care l-a comis

Un star de la Bayern riscă până la 3 ani de închisoare din cauză că a fugit de la locul accidentului pe care l-a comis
Sursa foto: Pixabay

Matthijs de Ligt a comis un accident rutier și a fugit de la locul evenimentului, dar a fost recunoscut de un martor ocular și riscă până la 3 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat, potrivit GSP.

Starul lui Bayern riscă până la 3 ani de închisoare

Proaspăt revenit din vacanță, fundașul olandez a acroșat o mașină în timp ce se îndrepta cu bolidul său spre antrenamentul lui Bayern Munchen. Matthijs de Ligt a fugit de la locul accidentului, dar a fost recunoscut de un martor ocular, care a sunat la poliție.

Autoritățile i-au ridicat mașina de la club și efectuează cercetări. În cazul în care va fi găsit vinovat, Matthijs de Ligt riscă până la 3 ani de închisoare. De obicei, situațiile de acest gen se soluționează cu o amendă, dar fotbalistul a fugit de la locul accidentului.

Negocieri cu Manchester United pentru cedarea olandezului

Matthijs de Ligt este pe lista neagră a lui Bayern Munchen, care încearcă să îl vândă. Cel mai titrat club al Germaniei le-a cerut 50 de milioane de euro celor de la Manchester United pentru a-l ceda pe olandez.

„Diavolii” au fost dispuși să achite cel mult 35 de milioane de euro plus bonusuri. Ca să majoreze suma la 50 de milioane, clubul englez l-ar dori și pe Mazraoui la pachet cu De Ligt, o propunere respinsă de Bayern.

Totuși, accidentarea lui Leny Yoro, proaspăt transferat de la Lille pentru 62 de milioane de euro, îi obligă pe cei de la Manchester United să găsească o soluție în compartimentul defensiv.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`