Un pompier din Vrancea a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor, organizat în SUA

Un pompier din Vrancea a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor, organizat în SUA
Foto: monitorulvn.ro

Un pompier din Vrancea a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor de Taekwondo, organizat anual în statul american Virginia.

Iulian Pitulac a reușit să se claseze pe primul loc în competiția de arte marțiale, în fața unui mexican și a unui canadian, fiind sigurul reprezentant al țării noastre.

Pompierul vrâncean a descoperit artele marțiale în 1997, atunci când a învățat că Taekwondo înseamnă disciplină, iar de atunci a obținut numeroase premii, sportul ajutându-l și în meseria sa.

„Consider că meseria de pompier şi sportul sunt în strânsă legătură, deoarece ca să fii un pompier bun trebuie să ai o pregătire fizică şi psihică foarte bună. Practicând arte marţiale de aproximativ 18 ani, mă ajută să-mi îndeplinesc atribuţiile de serviciu într-un mod exemplar”, spune Iulian Pitulac, potrivit Digi24.

Pentru rezultatul obţinut în Statele Unite ale Americii, pompierul va fi primi din partea ISU Vrancea cu o primă de aproximativ 1.000 de lei, adică 60% din salariul său.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card