Un jucător din NHL riscă suspendarea pentru lovirea intenționată a unui arbitru (VIDEO)

Publicat: 28 01. 2016, 15:19
foto: armchairhockey.net

Jucătorul de NHL Dennis Wideman riscă o suspendare drastică după ce l-a pus la pământ pe un arbitru în timpul meciului Flames-Nashville Predators din sezonul regulat, relatează sportsnet.ca.

Fundașul Calgary a fost lovit și doborât pe gheață de un adversar, apoi s-a ridicat și a plecat spre banca de rezerver a echipei sale.

Arbitrul asistent Don Henderson i-a ieșit în cale, iar acesta a fost izbit cu putere de jucător, trântindu-l pe burtă.

”Încercam doar să ies de pe gheață”, a declarat Wideman. ”Și, în ultima secundă, m-am uitat în sus și l-am văzut”, a adăugat acesta. ”Nu l-am putut evita. Nu știam unde să mă duc și cum să îi ies din cale.”

 

#DIRECT_ONE_mnzecw#

Conform imaginilor, jucătorul a ridicat brațele și crosa într-o mișcare pe care hocheiștii o fac atunci când intenționează să blocheze un adversar în mantinelă. Cu toate că inclusiv comentatorii meciului așteptau să vadă dacă veteranul de 33 de ani va fi penalizat, ceilalți arbitri nu au luat nicio decizie în acest sens.

Fundașul riscă să fie suspendat de NHL dacă se dovedește că l-a lovit în mod intenționat pe arbitru.