Umit Akdag (20 de ani), fotbalist cu dublă cetățenie româno-turcă din Ligue 1, va juca pentru naționala U21 a României, a anunțat directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, potrivit GSP.
Fundașul central joacă la Toulouse, în campionatul Franței, și ar fi fost convins de selecționerul Daniel Pancu să evolueze sub „tricolor”, pentru naționala de tineret, pentru care mai are două selecții la activ.
Deși Daniel Pancu declara recent că jucătorul este foarte legat de Turcia, Mihai Stoichiță susține că Umit Akdag preferă momentan să joace pentru România.
Ultima acțiune a naționalei de tineret datează din septembrie, când câștiga acasă cu Muntenegru și trecea pentru scurtă vreme pe prima poziție a grupă, dar apoi pierdea în Finlanda și ceda și fotoliul de lider. În prezent este pe 3, la egalitate de puncte cu nordicii, respectiv la un punct sub Elveția.
În acțiunea din octombrie, „tricolorii” lui Pancu vor juca după următorul program: