Un fotbalist al campioanei, conflict cu antrenorul. Reacția oficialilor de la Viitorul

Un fotbalist al campioanei, conflict cu antrenorul. Reacția oficialilor de la Viitorul

După ce s-a spus că între George Țucudean și antrenorul Cătălin Anghel a existat un conflict, fotbalistul părăsind cantonamentul echipei, oficialii de la Viitorul au transmis un comunicat în care explică cum stau lucrurile.

În comunicatul de pe site-ul campioanei se specifică faptul că nu a existat niciun conflict, iar George Țucudean a decis să părăsească din motive personale cantonamentul echipei sale.

"- Nu a existat niciun scandal între conducere și jucătorul George Țucudean, așa cum s-a afirmat în cele două articole, jucătorul fiind cel care și-a exprimat dorința de a părăsi cantonamentul echipei din cauza programului încărcat și a faptului că nu se putea concentra la fotbal în această perioadă. Această situație reprezintă un lucru grav, într-un moment dificil pentru echipă.

– Pe adresa clubului nu există în acest moment nicio ofertă pentru jucătorul în cauză, așa cum de asemenea s-a precizat în articolul de luni, 7 august.

– Între antrenorul principal Cătălin Anghel și jucători există o relație normală, nimic din ce s-a scris în cele două articole nu este adevărat.

– Orice afirmații referitoare la faptul că lotul de jucători ar fi împărțit în două tabere, așa cum se precizează în articolul de marți, 8 august, sunt total neadevărate și nu fac decât să aducă un deficit de imagine asupra unui club unde nu au existat niciodată astfel de tensiuni și care dorește să își îndrepte atenția doar spre următoarele partide.

Toate aceste dezinformări apar într-un moment dificil și nu fac decât să creeze falsa impresie că în cadrul echipei ar exista anumite tensiuni înaintea unor partide dificile și extrem de importante atât pentru clubul nostru cât și pentru fotbalul românesc, în Liga 1 și în play-off-ul Europa League.", se arată pe site-ul oficial al celor de la Viitorul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`