Un fotbalist african susține că s-a născut în 1990, deși mama lui decedase cu patru ani în urmă
Sunt destui sportivi africani, care, profitând de corupția din țările din care provin, încearcă să devină mai atractivi pentru cluburile cărora le oferă serviciile, modificându-și data nașterii pentru a deveni mai tineri.
Și-a falsificat certificatul de naștere
În cel mai recent caz de această natură, Guelor Kanga a reușit să provoace un scandal între federaţiile de fotbal din Congo şi Gabon.
Fotbalistul gabonez este acuzat de furt de identitate, fiind bănuit că și-a falsificat certificatul de naștere. Conform unei plângeri depuse la Federaţia Congoleză de Fotbal, Guelor Kanga ar fi, de fapt, Kiaku Kiaku Kiangana, cetăţean congolez născut în ziua de 5 octombrie 1985, la Kinshasa, în timp ce Kanga s-ar fi născut la Oyem, în Gabon, la 1 septembrie 1990.
S-a născut patru ani mai târziu după ce mama lui decedase
Federaţia Congoleză a acuzat Federaţia din Gabon, încă din aprilie 2021, că ar fi falsificat actele jucătorului, oferindu-i o nouă identitate şi „întinerindu-l” cu patru ani, deşi mama lui Kanga/Kiaku Kiaku ar fi decedat în anul 1986.
Confederaţia Africană a preluat cazul în mai 2021, iar acum, în pragul startului Cupei Africii pe Naţiuni, urmează să îl audieze pe Guelor Kanga, pe care l-a acuzat de furt de identitate.
Guelor Kanga a jucat până acum, în Europa, pentru echipele Rostov, Steaua Roşie Belgrad – unde evoluează în prezent – şi Sparta Praga. El are 64 de selecţii şi 2 goluri marcate pentru Gabon, iar în palmaresul său figurează patru titluri şi trei cupe în Serbia, şi câte o cupă atât în Cehia, cât şi în Rusia.