Un fost tenismen american dărâmă speranțele Simonei Halep cu privire la apelul la TAS: „E anul retragerii pentru ea”

Un fost tenismen american dărâmă speranțele Simonei Halep cu privire la apelul la TAS: „E anul retragerii pentru ea”
Simona Halep. Sursa foto: Hepta - DPA Images / Marijan Murat

Simona Halep așteaptă cu multă nerăbdare audierile din fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TS), ce urmează să aibă loc la începutul lunii februarie, la Lausanne.

Românca este foarte conștientă de faptul că după pedeapsa de patru ani de suspendare din tenis, primită de la Sports Resolution, viitorul său sportiv depinde de argumentele pe care le va prezenta în fața TAS.

Speranțele Simonei în privința reabilitării sale pe plan sportiv sunt foarte mari, dar, există și persoane care judecă mai pesimist modul în care vor decurge lucrurile.

Halep? E anul retragerii pentru ea

Într-un comentariu privind evoluția tenisului la nivel mondial în 2024, Hudson Schantz, un fost tenismen american, dar nu care nu a ajuns în clasamentul ATP, ci a evoluat doar la nivelul campionatelor universitare în Statele Unite, cu ceva notorietate pe Twitter, spune că în acest an Simona Halep, Nadal și Matt Ryan se vor retrage.

”Predicțiile mele pentru 2024! Retrageri: Simona Halep, Rafael Nadal și Matt Ryan”, a spus Hudson.

Hudson a făcut și predicții despre câștigătorii din acest an ale unor turnee de Grand Slam: „Jessica Pegulă va câștiga Australian Open, Novak Djokovici va triumfa la Wimbledon, Jannik Sinner se va impune la US Open și Iga Swiatek va cuceri turneul de la Roland Garros în 2024″.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`