UEFA și-a încheiat ultima vizită planificată la București pentru a evalua progresul pregătirilor pentru EURO 2020.
Delegația forului, din care au făcut parte mai mulți specialiști, a inventariat stadiul lucrărilor la Arena Națională și a discutat despre managementul stadionului. Aceasta a fost primită de persoanele responsabile cu organizarea EURO 2020 la București de la Primăria Capitalei, FRF și autorități locale și naționale.
„Operațiunile de meci care vor fi derulate în această vară au fost împărțite în 25 de proiecte de implementare, printre care se numără Acces, Ceremonii, Transport, ICT, Comercial, Operațiuni Media, Gazon, Tribune (scaune), Semnalizare și Orientare, Ticketing, Securitate”, se arată într-un comunicat al FRF.
De acum încolo, lucrările vor fi monitorizate prin prezența permanentă a UEFA la București și în toate celelalte 11 orașe-gazdă ale EURO 2020. Doi reprezentanți ai UEFA sunt deja detașați la București și lor li se vor alătura și alți manageri. La momentul demarării EURO, staff-ul UEFA în fiecare oraș-gazdă va fi compus din câteva zeci de manageri, localnici și străini.
Arena Națională găzduiește 4 meciuri ale EURO 2020:
Meciuri în GRUPA C
14 iunie 2020, ora 19:00: Austria – PO*
18 iunie 2020, ora 16:00: Ucraina – PO*
22 iunie 2020, ora 19:00: Ucraina – Austria
*PO – câștigătoarea play-off-ul Nations League, care va fi desemnată pe 31 martie
Optimi de finală
29 iunie 2020, ora 22:00: 1F – 3A/B/C