UEFA a refuzat socilitarea României înaintea meciului cu Lituania. Care a fost reacția FRF

Publicat: 14 10. 2024, 13:31
Foto: Hepta.ro / SportPictures / SPORT PICTURES

Federația Română de Fotbal a solicitat ca echipa națională să facă antrenamentul de luni seară pe gazonul pe care tricolorii vor juca a doua zi împotriva naționalei Lituaniei. Însă, UEFA s-a opus cererii FRF.

România nu poate face antrenamentul premergător meciului pe stadionul din Kaunas

Naționala României o va întâlni marți, 15 octombrie, pe Lituania, în etapa a patra din UEFA Nations League. „Ne așteaptă un teren greu în Lituania din cauza ploii”, a transmis Mircea Lucescu, după meciul cu Cipru. Echipa națională nu va putea face antrenamentul oficial pe terenul pe care va disputa meciul cu Lituania, conform fanatik.ro. 

UEFA a interzis ca vreo echipă să mai intre pe gazonul de pe Stadionul Darius și Girenas, din cauza degradării acestuia. Astfel, antrenamentul oficial al tricolorilor va avea loc la baza Kaunas Zalgiris, iar primul contact al „tricolorilor” cu suprafața de joc va fi la încălzirea înaintea partidei.

„Românii au cerut ferm ca antrenamentul oficial să aibă loc pe stadionul Darius și Girėnas, dar UEFA a răspuns categoric că nu se poate”, a spus Vencevicius, citat de presa locală.

Lituania a făcut antrenamentul oficial   pe stadionul Steaua

La meciul tur cu România,Lituania a putut să facă antrenamentul oficial pe stadionul Steaua, deși gazonul era afectat, însă tricolorii l-au amenajat și s-au antrenat la Mogoșoaia.

Programul grupei României în Liga Națiunilor:

15 octombrie: Lituania – România, Kosovo – Cipru

15 noiembrie: România – Kosovo, Cipru – Lituania

18 noiembrie: România – Cipru, Kosovo – Lituania

Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru dubla cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor

PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB)

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania), Cristian MANEA (FC Rapid 1923), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj)

MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia), Dennis MAN (Parma | Italia), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia), Marius MARIN (Pisa | Italia), Darius OLARU (FCSB), Victor DICAN (Farul), Ianis HAGI (Rangers | Scoția), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova)

ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia), Denis ALIBEC (Farul Constanța), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia)