Comitetul Director al TVR a numit luni o comisie, la cererea directorului general interimar Cătălin Cristea, care va negocia cu Romtelecom condițiile în care cele două instituții vor difuza competițiile sportive care fac obiectul acordului cadru încheiat între acestea pe 14 noiembrie 2012.
Printre competițiile incluse în acord se află Jocurile Olimpice din 2012 și Campionatul Mondial de Fotbal din 2014, relatează Mediafax.
Scandalul dintre Romtelecom și TVR a fost iscat de întârzieri ale plăților contractuale, care au dus la rupera contractului dintre Televiziunea Română și Dolce Sport. Sâmbătă, TVR a anunțat că va transmite în direct toate meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2012, oferind totodată Romtelecom dreptul de a transmite simultan aceste meciuri.