Turneul de la Wimbledon: Eugenie Bouchard, eliminată în primul tur. "Probabil ar fi fost mai inteligent dacă nu jucam aici"
Canadianca Eugenie Bouchard a fost eliminată în primul tur al turneului de la Wimbledon de chinezoaica Yingying Duan, locul 117 WTA, dar ulterior a declarat că era mai bine dacă nu participa.
„Probabil ar fi fost mai inteligent dacă nu jucma aici, dar n-aveam cum să nu fiu prezentă la Wimbledon. Am făcut o pregătire minimă pentru acest turneu, ca să mai salvez ceva din meci. Nu sunt așa puternică pe cât mi-aș fi dorit. Vreau să-mi găsesc un antrenor bun, care să mă facă puternică și să scap de accidentări”.
Tenismena spune că își dorească să treacă mai repede peste acest eșec, scriu cei de la ziare.com.
„Vreau să uit această perioadă din cariera mea. Sunt foarte dezamăgită de ultimele luni. Nu vreau să mi fiu întrebată de punctele pe care le am de apărat și vreau să privesc în față”, a spus sportiva după meci.