Turneul de la Washington: Monica Niculescu s-a calificat în sferturile de finală
Jucătoarea Monica Niculescu, locul 39 WTA, a învins-o miercuri pe sportiva americană Lauren Davis, locul 85 WTA.
Tenismena s-a calificat, astfel, în sferturile de finală ale turneului de la Washington ale cărui premii totale ajung la 250.000 de dolari, scrie Mediafax.
Meciul a durat două ore și 17 minute și s-a încheiat cu scorul de 1-6, 6-1, 6-4.
În sfeturile de finală, Niculescu o va întâlni pe a doua favorită a turneului, australianca Samantha Stosur, locul 21 WTA.
Pentru această reușită, Niculescu va primi 6.200 de dolari și 60 de puncte WTA.