Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1, în grupa F de la Euro 2024

Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1, în grupa F de la Euro 2024
Meciurile Campionatului European de Fotbal au loc pe 10 arene din 10 oraşe diferite din Germania, sursă foto: captură YT

Naționala Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, în primul meci din grupa F de la Euro 2024.

Echipa Turciei a deschis scorul în min. 25, când fundaşul Mert Muldur a marcat de la 15 metri, la o minge respinsă de defensiva georgiană.

Turcii au mai punctat o dată, prin Kenan Yildiz (27), dar golul a fost anulat de VAR pentru ofsaid, potrivit Agerpres.

Mikautadze (32) a egalat, reluând din 7 metri la colţul scurt mingea trimisă de Kocioraşvili.

Turcia a trecut în avantaj în a doua repriză prin reuşita lui Arda Guler (66), jucătorul lui Real Madrid marcând cu un şut de la 26 de metri la colţul lung, după o minge pierdută de Ţitaişvili.

Kerem Akturkoglu a marcat în prelungiri (90+7), parafând victoria naționalei Turciei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`