Cererea depusă de acționarul majoritar al FC Dinamo București, de intrare a clubului în insolvență, a fost admisă, joi, de Tribunalul București.
„Admite cererea debitorului SC Dinamo 1948 SA. În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței deschide procedura generală împotriva debitorului SC Dinamo 1948 SA. Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligația de înștiințare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Desemnează administrator judiciar pe CII Dascăl Cătălin Andrei care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 raportat la art. 49 al.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu o remunerație de 1.500 lei din averea debitorului”, se arată în decizia tribunalului.
Astfel, procedura de intrare în insolvență va continua la 10 septembrie, potrivit instanței.
Ionuț Negoiță a anunțat demararea procedurilor pentru intrarea în insolvență în luna mai, motivând cu datoriile foarte mari moștenite de la foștii acționari ai grupării.
Acționarul majoritar al clubului acuza atunci faptul că Dinamo „a fost jefuit în mai multe feluri” pe parcursul unui „deceniu criminal” din istoria sa, „fie că vorbim despre episoade clare astăzi, precum dosarul transferurilor, fie despre episoade ce s-au petrecut în spatele ușilor închise”. (Detalii AICI)