Fostul șef dinamovist, Cristi Borcea, nu duce o viață atât de grea după gratii. Aceasta a reușit să adune lângă el câțiva deținuți care îl ajută atunci când are nevoie. Borcea este deținut din luna octombrie 2014, potrivit gsp.ro.
Se pare că „echipa” formată de fostul acționar de la Dinamo îl ajuta mereu să încalce regulile pe care trebuia să le urmeze după gratii. Se pare că responsabilii penitenciarului erau la curent cu cele ce se întâmplau, ba mai mult, Borcea avea acordul lor.
Prima regulă încălcată de Borcea a fost în legătură cu programul de convorbiri telefonice. El avea un program special. Regulamentul spune că un deţinut are voie să vorbească la telefoanele amplasate în penitenciar timp de 180 de minute zilnic, în intervalul 9:00-22:00. Borcea muncea la Spălătorie și vorbea la telefon„uneori câte 40-70 de minute”, chiar după stingere. Mai ales de la postul telefonic de la Spălătorie, aflat în afara secţiei în care stăteau deţinuţii.
„Acest lucru era posibil întrucât cheia de la uşa de acces era păstrată de Cristian Borcea (potrivit notelor de informare ale şefilor de tură)”, informează raportul.
Borcea conducea o reţea de colegi pentru telefoane, pachete şi bani, avea liber și la cumpărături.