Transfer de RĂSUNET pentru Răzvan Marin: Fiul lui Petre Marin a semnat cu una dintre cele mai bune echipe din Europa (FOTO)

Publicat: 20 01. 2017, 13:45

Vești fabuloase pentru fotbalul românesc. Răzvan Marin, unul dintre cei mai buni tineri din Români, s-a transferat la echipa Standard Liege, potrivit site-ului oficial.

Răzvan Marin s-a transferat de la Viitorul Constanța pentru suma de 2,5 milioane de euro și a semnat un contract valabil pe patru ani și jumătate.

Răzvan Marin a vorbit într-un interviu pentru site-ul oficial al lui Standard Liege, lăudând fotbalul belgian, dar și fanii și renumele clubului cu care a semnat.

“Sunt Răzvan Marin, am 20 de ani și joc pe postul de mijlocaș. Am un prieten la Viitorul (n.r. Boli), care mi-a spus multe lucruri despre fotbalul din Belgia. Îmi place. Am jucat cu Gent vara trecută, în preliminariile Europa League. Standard e un club mare din Belgia, cu o tradiție bună. Fanii sunt uimitori, am văzut câteva videoclipuri și mi se par chiar uimitori. E foarte frumos, pentru că la Viitorul nu aveam prea mulți fani. Aici sunt 30.000 la fiecare meci și pentru mine e o plăcere”, a declarat Răzvan Marin, pentru site-ul oficial al lui Standard Liege.

Răzvan Marin, fiul fostului fotbalist Petre Marin, nu l-a uitat nici pe antrenorul său, Gică Hagi, având doar cuvinte de laudă la adresa acestuia.

„Pentru mine, Gheorghe Hagi a fost cel mai bun antrenor, pentru că m-a învățat multe lucruri și a fost o plăcere să fiu antrenat de el. Am vorbit cu el, mi-a spus să vin aici pentru că Standard e un club mare și pentru mine e o oportunitate”, a mai spus Răzvan Marin.