Traian Băsescu a reacționat după prima înfrângere a naţionalei de handbal feminin la Campionatul European din Franţa.
Fostul şef de stat consideră că, deşi duminică jocul „tricolorelor” nu a mers la fel ca până acum, şanşele acestora de a prinde semifinale sunt în continuare mari şi că totul depinde de rezultate pe carele vor obţine în ultimele două meciuri din grupa lor.
REPEDE CLICK AICI: DOLIU MASIV PENTRU ROMÂNIA! PERSONALITĂȚI URIAȘE VOR MURI (FOTOGRAFII TERIBILE)
Mai mult, fostul preşedinte îi îndeamnă pe români, în ciuda dezamăgirii provocate de înfrângerea cu Olanda, să rămână alături de handbalistele „tricolore”.
„România – Olanda 24 -29.
Azi jocul fetelor nu a mers ca în primele trei jocuri de la Campionatul European, dar şansele fetelor noastre de a juca în semifinale rămân mari dacă vor câştiga meciurile cu Ungaria şi Spania.
Chiar dacă au avut o zi proastă (multe bare,multe ratări, multe greşeli individuale în apărare) , important este că au jucat la efort maxim până în ultima secundă, ceea ce îmi dă certitudinea că avem şanse bune în următoarele două meciuri.
Să fim alături de Echipa Naţională a României”, a scris Traian Băsescu duminică seară, pe pagina sa de Facebook.
Naţionala României a pierdut într-o manieră usturătoare meciul împotriva reprezentativei Olandei, cu scorul de 24-29, şi se clasează acum pe locul secund în Grupa a II-a principală de la Europeanul din Franţa (Detalii AICI).