Tragedie în lumea sportului din Anglia: Un fost fotbalist al lui Manchester City a fost ucis de polițiști (VIDEO)

Publicat: 15 08. 2016, 17:25
Foto: thesportbible.com

Un fost fotbalist al lui Manchester City, echipă ce va juca marți seara cu Steaua în turul play-off-ului Champions League, și-a pierdut viața după ce a fost ucis de polițiști cu electroșocuri.

Acesta a fost ucis de poliție luni, la vârsta de 48 de ani, în orașul Telford din Anglia, potrivit Mirror.

Totul s-a întâmplat la ora locală 01.30 când polițiștii au fost solicitați într-o locuință din Telford. Ofițerii l-au împușcat pe fostul fotbalist al lui Manchester City și al lui Aston Villa fără a se cunoaște încă cauza care a dus la această tragedie.

Deși a primit îngrijiri medicale timp de o oră șiu jumătate, fostul sportiv nu a mai putut fi salvat.

Dalian Atkinson s-a născut pe 21 martie 1968 și a jucat fotbal până în 2001 atunci când s-a retras. El a evoluat la echipe ca Ipswich Town, Sheffield Wednesday, Real Sociedad, Aston Villa, Fenerbahce, Metz, Manchester City, Al-Ittihad, Daejeon Citizen şi Jeonbuk.